luni, 13 mai 2013

Meniuri pentru copii alergici la lapte, albus, carne de vita

Cum baiatul meu este alergic la lapte, albus, carne de vita, m-am gandit sa postez aici din retetele dupa care ma ghidez, poate vin in ajutorul mamelor care se confrunta cu aceeasi problema. E destul de dificil, mai ales cand ai si al doilea copil pe care nu-l poti supune la acelasi regim. Pentru ca un regim de genul acesta nu inseamna doar excluderea produsului brut ci si a alimentelor din comert ce contin acesti alergeni. Cumparaturile iti iau mai mult timp decat in mod normal, pentru ca trebuie sa citesti, cu mare atentie, fiecare eticheta, gatitul de asemenea, pentru ca meniul lor trebuie sa fie diversificat, si parca, uneori, uiti complet ce ai mai gatit.
  Lista aceasta o fac pentru a ma inspira in momentele in care ma lasa memoria si inventivitatea( imi cam lipseste, recunosc), dar, m-as bucura sa stiu ca le este de folos si altor mame cu copii alergici. Pe masura ce am un pic de ragaz, voi mai adauga retete noi in sectiune alergii alimentare. Numai bine!

    Astazi am gatit un bors de pasare cu bors de putina si verdeturi de primavara( loboda, marar, patrunjel si leustean). Aici nu voi da cantitati exacte, pentru ca eu nu gatesc astfel de mancaruri dupa gramaj. Pun doar ingrediente dupa gustul meu. Uneori imi doresc sa fie mai acru sau alteori mai putina verdeata ori sa fie mai zemos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu